cum aş putea să nu?

mi-e dor. nu ştiu de ce,dar am un gol în stomac.

şi câteodată,golul ăsta se umple de fluturi de-ăia enervanţi.

nţ !

Buy me

îmi place să ascult întunericul. tu ce faci când simţi că nimic nu e la locul lui? 

câte ceva...

praful de pe ochii mei s-a transformat în noroi şi-mi atârnă greu pe pleoape. rujul de pe buze s-a uscat şi se scutură ori de câte ori îmi bate inima. culoarea din obraji mi s-a scurs pe unghii. cuvintele mi se par inutile şi,pe lângă asta, nici nu am cum să le rostesc; corzile vocale s-au moleşit şi nu vor să mă mai asculte.
e mai uşor să tastez un mesaj decât să zic tare şi răspicat ce îmi trece prin minte. de fapt,când tastezi un mesaj nimeni nu poate să-şi dea seama dacă minţi; vocea nu poate să-ţi tremure,nu?
orele au început să treacă mai greu şi nu-mi dau seama dacă e din cauză că lipseşte ceva sau dacă aşa treceau de fapt şi înainte,doar că nu îmi dădeam seama.

nici nu-mi amintesc de câte ori mi-am promis că o să repar totul,dar parcă de fiecare dată se mai strică ceva. fiecare chiţibuş îmi dă planurile peste cap şi asta mă calcă pe nervi.

vacanţa asta a trecut prea repede şi n-am reuşit să fac nimic "memorabil"; poate doar să "dezmembrez" câteva lucruri cu care ar fi trebuit să am grijă.
promit că data viitoare voi fi mai resposabilă.

eu..

sunt o laşă. nu stiu din ce motive spun asta,nu sunt foarte sigură pe mine (şi ştiu că sună ca dracu) dar pur şi simplu asta simt.cred că tot ce mă înconjoară e mult mai curajos decât mine. de fapt,toată neîncrederea asta şi toată starea asta de laşitate a pornit de la L - mi-a demonstrat că are ceva curaj,şi nu un curaj oarecare,ci unul nebunesc.

sunt o fricoasă şi mi-e teamă de multe,dar mai ales de moarte,şi câteodată îmi pare rău pentru că,până la urmă, e ceva inevitabil.

sunt o alintată. poate pentru că sunt singură la părinţi,sau poate că pur şi simplu aşa sunt eu. naşpa.

sunt o mincinoasă,şi cea mai folosită minciună este "sunt bine". de cele mai multe ori ascund ce n-ar trebui să ascund şi încep să cred că...pierd.

sunt o naivă. încă mai am multe de învăţat.

sunt posesivă şi geloasă. două defecte mari. încerc să nu fie foarte vizibile,dar câteodată îmi scapă. sunt sigură că nu numai mie mi se întâmplă.

sunt o visătoare şi cât de curând cineva o să mă trezească la realitate,şi sunt foarte sigură că nu într-un mod drăguţ,ci mai degrabă va fi un mod brutal. aiurea

sunt neatentă. trist.

sunt doar un copil (şi totuşi...nu) în capul căruia se amestecă zilnic idei greu de descifrat. sunt atât de multe litere,încât unele reuşesc să se ascundă dupa altele şi astfel,nu mai pot să fac puzzle-ul. tre să-mi facă cineva ordine pentru că eu nu-s în stare.

eu...îmi voi pierde minţile într-o bună zi :)

ăăăă

vreau o cafea !

şi..

"şi totuşi e doar o săptămână de când l-am întâlnit din nou pe iubitul meu şi l-am pierdut.."

şi mă gândeam câtă dreptate poate să încapă în citatul ăsta.

sec

StorieS

nu ştiu ce-i cu calitatea asta,dar mă rog.
"poster" cu actuala formulă Stories.
ta na na

noapte bună...

se lasă seara deja prea devreme şi devin neputincioasă în faţa ta.aroma cafelei s-a pierdut undeva printre cearşafurile roşii. câteva şoapte aleargă de colo-colo încercând să se descifreze singure. le prinzi în mână şi ţi le lipeşti de buze. îmi zâmbeşti subtil şi apoi degetele ţi se unduiesc din nou pe clapele pianului. îţi privesc părul castaniu în lumina palidă şi retrăiesc fiorul primei iubiri. se întunecă şi aproape că nu reuşesc să-ţi mai văd mişcările. îţi simt parfumul dar nu îmi dau seama din ce parte vine. nu mai cânţi. ai plecat de lângă pian. rămân nemişcată şi-mi doresc să ştiu unde eşti. în drum spre uşă îmi atingi obrazul cu degetele. te îndepărtezi prea repede. n-am timp să reacţionez. uşa se deschide şi tu păşeşti afară din cameră. rămân cu ochii aţintiţi asupra uşii deşi n-o văd.
-noapte bună,iubitule.

well

vorbeam în seara asta cu Trufa şi mi-a arătat nişte citate şi apoi un link în care am găsit mai multe citate de-ale lui Octavian Paler. am decis să "împart" câteva cu "voi" şi le voi scrie pe cele care mi-au plăcut cel mai mult.

*Cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, e să-ţi mărturiseşti iubirea.
*Cred că lumea a fost prea mare pentru mine. În schimb, o lume redusă la "doi" mi s-a părut ideală.
*Vino, să pot regăsi drumul spre mine.
*Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
*Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în care nu mai vrei să spui nimic
*Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...
*Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.
*Cărţile se scriu în singurătate, însă împotriva ei.
*Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă.
*Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
*Arde ceea ce ai adorat şi adoră ceea ce ai ars.
*Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire…

sunt sigură că ar fi fost mai multe dacă aş mai fi avut răbdarea necesară să citesc şi celelalte 30 de pagini,dar pentru moment atât am selectat.

autumn wish

 

-vezi? aşa vreau să fie peste tot!

şi mai vreau să fie ăsta peisajul din jurul casei mele; o casă mare şi veche,plină de praf,genul ăla de casă bantuită de fantome,ca în poveşti. o casă ruginită de vreme înăuntrul căreia,toată mobila să fie acoperită cu cearşafuri albe şi ale carei podele să scârţâie atunci când păşeşti. să aibă două etaje care să se lege între ele printr-o scară veche,cu câteva scânduri rupte la unele trepte şi cu balustradă cu modele sculptate. vrea să aibă şi un pod...un pod unde să găsesc mereu lucruri pierdute de mult timp şi în care să merg ori de câte ori mi-e dor de ceva sau ori de câte ori vreau să privesc grădina maronie prin gemuleţul mic şi prăfuit.

vreau să fie şi un dormitor nu tocmai mare în care să fie un pat din fier forjat,cu modele drăguţe,o noptieră veche cu nişte ochelari cu o singură lentilă pe ea,o oglindă care să se "asorteze" cu patul şi deasupra,un candelabru cu lumânări.

mai vreau o cameră mare,în care să fie multe cărţi aşezate pe anumite categorii,un şemineu şi o canapea confortabilă crem.

îmi doresc să am un leagăn în spatele casei,un leagăn aşezat între doi copaci ruginii.

îmi mai doresc o verandă unde să stea două scaune vechi unde să stau atunci când savurez cafeaua de dimineaţă,dar cel mai mult îmi doresc să mă ţii de mână când visez toate astea.

visele de toamnă sunt drăguţe.

nu am idee ce-mi veni,dar asta e ceea ce-mi doresc acum.

still

câţiva paşi şi multe şoapte au rămas în camera asta veche; e goală,dar aerul e irespirabil. pereţii albi atârnă greu de atâtea poze lipite. amintiri imortalizate cu ajutorul unui bliţ: primul sărut,primele râsete,prima ţigară împreună,prima ieşire la mare...

deşi camera e gri şi n-are decât un geam micuţ şi opac,linii de culoare o traversează în lung şi-n lat sperând să găsească ceva urme de viaţă.
valsul  prafului uitat pe noptieră îmi aminteşte de piesa noastră şi de felul în care ne împiedicam unul de picioarele celuilalt.uite-ţi şi ceasul cu aceeaşi oră de când totul s-a dus.
ştii,poate sună ciudat,dar nu îmi pare rău. ce a rămas aici e tot ce am din ce a fost şi de fiecare dată când păşesc pe parchetul vechi din aceeaşi cameră îmi aduc aminte de perioada când eram "doi" şi nu doar "eu şi tu" şi-mi răsare un zâmbet tâmpit pe faţă aşa cum îi apare unui copil când îi întinzi o bomboană.

:)

prea mult timp

deşi e încă vară,a început să-mi miroasă a toamnă. dimineţile-s mai leneşe şi paşii scărţâie mai evident pe parchetul vechi din fosta casă a parinţilor tăi. deşi ai plecat de ceva timp,în fiecare dimineaţă simt mirosul cafelei tari pe care o făceai.

casa asta e prea mare doar pentru o singură persoană. camerele au acelaşi miros de lemn iar hamacul agăţat de pilonii podului se leagănă singur în bătaia vântului; geamurile au rămas sparte. nu le-a înlocuit nimeni. 

câteodată răsfoiesc paginile cărţilor prăfuite din bibliotecă şi găsesc paragrafe subliniate cu o linie subţire şi uşor strâmbă,trasată cu aceleaşi creioane neascuţite de pe birou.

cearşafurile sunt reci şi aspre iar patul este mult prea mare. îmi lipsesc degetele-ţi jucăuşe. pe noptieră ai lăsat verigheta,un bileţel de rămas-bun şi-un pahar cu wiskey;au rămas aşa cum le-ai aşezat. doar wiskey-ul a dispărut; poate s-a evaporat,poate l-am băut. cine mai ştie?

nimic nu s-a schimbat aici. nici măcar imaginea roşiatică a grădinii. leagănul a ruginit din cauza ploilor de nepăsare iar şiroaie de regrete se preling pe ţevile groase. 

mereu  ţi-am spus cât de mult iubeam casa asta dar o iubeam atunci când erau două sufletele care să inspire aerul umed şi îmbâcsit cu fum de ţigară,nu acum când,până şi scările îmi plâng singurătatea. 

ai lăsat urmele paşilor atunci când ai plecat şi ai marcat tot ce puteai marca.

îmi lipsesc serile tăcute şi liniştite în doi.

îmi lipseşti atât de mult,încât,dacă aş putea,aş reconstitui fiecare mişcare a ta,doar pentru a-ţi păstra amintirea vie.


melodia care m-a inspirat. mulţumesc Td!

seacă

mă simt atât de seacă,atât de goală înauntru încât singurul lucru care-mi vine în gând este piesa asta -

din fericire sau poate...din păcate..îmi aduce aminte de tine. ştii de ce,nu?

foile albe ale jurnalului aşteaptă să fie scrise cu aceeaşi cerneală neagră ca de obicei,dar ceva mă reţine. nu ştiu de ce. poate că se întâmplă pur şi simplu; poate că nu sunt singura care a păţit asta şi poate că tu vei citi aceste rânduri şi-ţi vei da seama că despre tine e vorba.

"îţi va trece repede" - cuvintele astea-mi tot sună în minte şi pur şi simplu nu pot să îmi dau seama dacă va fi aşa cum ai zis. vreau să cred că nu va rămâne în felul ăsta.

mă simt atât de seacă încât nu îmi dau seama dacă sunt cu adevărat eu sau m-am pierdut acum câteva zile în aşternuturile portocalii cu mirosul tău imprimat în ele.

vreau doar să ştii că-mi lipseşti şi-mi vei lipsi.

:)

o dedic!

:)

oare o dedic? nu am idee. sunt confuză,dar poate că ar fi mai bine să o dedic.

:)

şi ceva să ne scoată din starea de amorţeală. ceva care să facă energia să fiarbă în mine,noi.

tired

am obosit să mai cred; nu merită.

regret

Mă urăsc atunci când :

-;mă simt useless;mă cert cu ele;mă plâng;mă consum degeaba,pentru cine nu merită; mă gândesc la trecut;mă ascund de adevăr; mă mint singură; mă supăr din nimic

- mi-e frică fără motiv; mi-e mult prea lene să rezolv ceva important; mi-e cunoscută vreo chestie şi n-o recunosc; mi-e ciudă de prostiile făcute;

- uit ceva important; nu fac ce-mi propun; sunt timidă; sunt geloasă; fac lucruri prosteşti; sunt mult prea copil; şi când sunt mult prea credulă.

Dar mă urăsc cel mai mult atunci când mi-e dor de tine. 

Unde? :(

-regret-

;

prostie,inconştienţă şi plictiseală

astea-mi vin în minte.

altceva? ăăă,nu. nici măcar tu. iei; ai dispărut!