:)

o dedic. 

(pentru că nu trebuie să-ţi zic când îţi dedic ceva,ci trebuie doar să-ţi dai seama)

.

îmi lipseşti.

aşa ar fi trebuit să fie.

s-a întâmplat

n-am crezut că se poate întâmpla. totul era simplu,fără nicio implicaţie până când tu ai început. îmi tot repet că e greşit,că tot ce spui tu nu e adevărat,dar e inevitabil. până la urmă sunt un copil şi toţi copiii sunt creduli.

încerc să mă descarc şi să-ţi spun,dar e riscant. sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să le clarific. de unde să deduc eu ? de ce nu mă ajuţi?

sunt persoane în jurul meu pe care nu aş vrea să le rănesc,dar îmi vreau binele. poate că va fi...sau poate că nu.

şi totuşi..cuvintele pe care mi le înşiri spun altceva; maschează tot ce nu trebuie aflat şi lasă la suprafaţă doar ceea ce ar trebui să cred...

vreau să ştiu tot. vreau să îmi spui că nu e doar imaginaţia mea ci simţi şi tu. 

vreau să mă asiguri că totul va fi bine şi nimeni nu va avea de suferit după toate astea.

s-a întamplat...era inevitabil şi tu sigur ştiai asta!

pentru Piciul meu. ţi-am promis că îţi voi mai dedica o postare atunci când voi avea inspiraţie. acum că mi-ai povestit tot ce trebuia să aflu,ţi-am dedicat una.

te iubesc.

cred că melodia asta se potriveşte...oarecum.

seacă

mă simt atât de seacă,atât de goală înauntru încât singurul lucru care-mi vine în gând este piesa asta -

din fericire sau poate...din păcate..îmi aduce aminte de tine. ştii de ce,nu?

foile albe ale jurnalului aşteaptă să fie scrise cu aceeaşi cerneală neagră ca de obicei,dar ceva mă reţine. nu ştiu de ce. poate că se întâmplă pur şi simplu; poate că nu sunt singura care a păţit asta şi poate că tu vei citi aceste rânduri şi-ţi vei da seama că despre tine e vorba.

"îţi va trece repede" - cuvintele astea-mi tot sună în minte şi pur şi simplu nu pot să îmi dau seama dacă va fi aşa cum ai zis. vreau să cred că nu va rămâne în felul ăsta.

mă simt atât de seacă încât nu îmi dau seama dacă sunt cu adevărat eu sau m-am pierdut acum câteva zile în aşternuturile portocalii cu mirosul tău imprimat în ele.

vreau doar să ştii că-mi lipseşti şi-mi vei lipsi.

tabără!

n-am cuvinte să exprim tot ceea ce simt; parcă toate sentimentele astea se năpustesc asupra mea şi nu pot să le disting. sunt aşa de amestecate şi fiecare vrea să domine.

cred că nişte poze ar descrie mai bine starea mea şi ar defini-o,dar voi pune pozele puţin mai târziu.

să vă povestesc despre acest loc. tabăra de la Valea Budului e un loc genial,cu oameni geniali si tot ce e acolo absolut genial!

atâtea lucruri s-au petrecut într-o singură săptămână,atâtea amintiri vor rămâne,atâtea chipuri vom reţine şi vom păstra fiecare firmitură de veselie în noi. 

nopţile târzii,râsetele "în şoaptă", radarele "bip-bip",foişoarele,jocurile de cărţi pe la doişpe noaptea,voluntarii gălăgioşi,torţele,avionul şi multe altele vor fi ascunse undeva şi le vom scoate ori de câte ori vom vrea să fim fericiţi.

oh,tabără,te iubesc!

ţin să mulţumesc celor care au fost alături de mine şi-au făcut astea 7 zile speciale şi vreau să le dedic postarea.

:)

o dedic!

!

răzbunare...îţi tot repeţi în minte şi nu reuşeşti să scoţi cuvântul din cap. eşti plină de ură şi dispreţ şi-ţi doreşti să poţi să-l răneşi aşa cum a făcut-o şi el.

vrei să smulgi câte un ţipăt disperat din fiecare bucăţică a corpului său şi vrei să-l vezi îngenuncheat la picioarele tale.

ţipi la el şi corpul tău zvâcneşte dorind să-l calce în picioare pentru mizeriile spuse şi pentru toate "te iubesc!"-urile false,spuse în nopţile târzii atunci când nu ştiai ce fel de om e.

acum ai aflat. simţi nevoia să-ţi descarci furia şi preferi să ţi-o descarci pe el.

îi promiţi că îti vei răzbuna dragostea şi că n-o să te laşi până nu-l vei vedea distrus.

sunt mândră de tine,fiinţă crudă!

pentru Mona. ştiu cât de greu îţi e. îmi pare rău !

şi-a trecut

tot timpul ne spunem că dacă vine ceva greu vom reuşi să trecem peste. doar că sunt unele obstacole care refuză să se dea deoparte aşa de uşor. o despărţire,un deces sau poate o ceartă mai aprinsă,toate sunt dificile şi în primele momente crezi că vei înnebuni sau că vei ceda presiunii. ştii că vor trece,sau cel puţin speri,dar nu eşti sigur. semnele lăsate sunt parcă prea adânc imprimate şi vrei să vină cineva să-ţi fure amintirile dureroase şi să le arunce undeva de unde nu vor putea să evadeze şi să te găsească,imprimându-se din nou in mintea ta.

aprentele sunt vizibile de cele mai multe ori şi,oricât ai incercă să le ascunzi nu-ţi iese mereu. zeci de priviri se întorc acum către tine,parcă mai ascuţite,pregătite să atace. întrebări pe care nu vrei să le auzi îţi sunt puse şi vrei să ţipi şi să spui lumii întregi că tot ce-ţi doreşti e să nu-ţi mai aminteşti de zilele astea,ci doar de momentele trecute,în care totul ţi se părea perfect; poate chiar ciudat.

e vremea să învăţăm să trecem peste toate piedicile cu capul sus şi să râdem de noi înşine,spunându-ne cât de copii am fost,lăsând unele lucruri să ne afecteze.

pentru Katie. uite,ţi-am mai dedicat încă o postare,urâtule!

Later edit : http://ohmniaforeveryone.blogspot.com/2010/07/inutil.html - mulţumesc mult !

words...

mă simt ca o străină în propria-mi piele. nu-mi recunosc sentimentele,cuvintele sau sentimentele.nu reuşesc să trăiesc aşa cum îmi doresc sau cel puţin aşa cum îmi doream. atât de multe lucruri îmi sunt necunoscute încât nu realizez dacă visez sau chiar se întamplă.

sunt dispusă să fac anumite chestii pe care înainte nici nu îndrăzneam să le gândesc. totul se schimbă rapid în jurul meu şi nu pot să mă obişnuiesc cu modificările. 

sunt o necunoscută printre toate obiceiurile vechi şi totuşi nu sunt străină faţă de tine. vreau să creez ceva,o legătură,care pare însă imposibilă. atâtea ne despart şi totuşi atâtea ne apropie.

secretele sunt deja prea multe şi glasul mut al conştiinţei îmi ţipă în urechi. nu vreau să recunosc ,dar,inevitabil,sunt dependentă...de? din nou e linişte şi nimeni nu vrea să-mi uşureze treaba.

mă simt atât de străină şi totuşi atât de legată de tot ce-a fost,ce este şi ce va fi.

citeşte-mă!

:)

oare o dedic? nu am idee. sunt confuză,dar poate că ar fi mai bine să o dedic.

nimic

totul începe când nu te aştepţi şi îţi doreşti să nu se fi întâmplat.

nici nu ai idee de ce şi nici nu vrei să ştii. nu îţi pasă de nimic şi vrei doar să-l mai vezi odată,să-i mai auzi vocea

şi să-i zâmbeşti puţin pe furiş

nimeni nu ştie despre ce e vorba şi vrei să-i spui cuiva,dar nu te ascultă nimeni,sau cel puţin aşa ţi se pare.

vrei să fie un secret,dar ceva ţipă în tine să-i spui tot ce simţi.

nu-ţi pasă de nimiiic şi inima-ţi tresaltă la fiecare prostioară spusă de tine sau de el.

e un sentiment ciudaţel dar plăcut,care a început cu un vis,c-o atingere sau poate cu o şoaptă.

starea de amorţeală pune stăpânire pe tine şi nimic din ce-i rău nu te deranjează.

eşti imună la toate lucrurile şi nu te gândeşti decât la ce a fost azi şi la ce va fi mâine.

the final countdown

ştiu că ar fi trebuit să încep de la 10,dar m-am trezit prea târziu,deci voi începe de la 8...

da,fără ziua de aaazi,inca 8 zile,cu tot cu data de 10. 

oh,doamne,cât aştept! n-am crezut niciodată că pot să fiu atât de entuziasmată,dar iată-mă! 

8 zile şi voi fi în paradis...:x

aveam de gând să scriu ceva mai serios despre nişte lucruri care sunt deranjante. oamenii devin din ce în ce mai ipocriţi. nu mă aşteptam însă ca tu să fii în aceeaşi oală. păcat!