prea mult timp

deşi e încă vară,a început să-mi miroasă a toamnă. dimineţile-s mai leneşe şi paşii scărţâie mai evident pe parchetul vechi din fosta casă a parinţilor tăi. deşi ai plecat de ceva timp,în fiecare dimineaţă simt mirosul cafelei tari pe care o făceai.

casa asta e prea mare doar pentru o singură persoană. camerele au acelaşi miros de lemn iar hamacul agăţat de pilonii podului se leagănă singur în bătaia vântului; geamurile au rămas sparte. nu le-a înlocuit nimeni. 

câteodată răsfoiesc paginile cărţilor prăfuite din bibliotecă şi găsesc paragrafe subliniate cu o linie subţire şi uşor strâmbă,trasată cu aceleaşi creioane neascuţite de pe birou.

cearşafurile sunt reci şi aspre iar patul este mult prea mare. îmi lipsesc degetele-ţi jucăuşe. pe noptieră ai lăsat verigheta,un bileţel de rămas-bun şi-un pahar cu wiskey;au rămas aşa cum le-ai aşezat. doar wiskey-ul a dispărut; poate s-a evaporat,poate l-am băut. cine mai ştie?

nimic nu s-a schimbat aici. nici măcar imaginea roşiatică a grădinii. leagănul a ruginit din cauza ploilor de nepăsare iar şiroaie de regrete se preling pe ţevile groase. 

mereu  ţi-am spus cât de mult iubeam casa asta dar o iubeam atunci când erau două sufletele care să inspire aerul umed şi îmbâcsit cu fum de ţigară,nu acum când,până şi scările îmi plâng singurătatea. 

ai lăsat urmele paşilor atunci când ai plecat şi ai marcat tot ce puteai marca.

îmi lipsesc serile tăcute şi liniştite în doi.

îmi lipseşti atât de mult,încât,dacă aş putea,aş reconstitui fiecare mişcare a ta,doar pentru a-ţi păstra amintirea vie.


melodia care m-a inspirat. mulţumesc Td!