still

câţiva paşi şi multe şoapte au rămas în camera asta veche; e goală,dar aerul e irespirabil. pereţii albi atârnă greu de atâtea poze lipite. amintiri imortalizate cu ajutorul unui bliţ: primul sărut,primele râsete,prima ţigară împreună,prima ieşire la mare...

deşi camera e gri şi n-are decât un geam micuţ şi opac,linii de culoare o traversează în lung şi-n lat sperând să găsească ceva urme de viaţă.
valsul  prafului uitat pe noptieră îmi aminteşte de piesa noastră şi de felul în care ne împiedicam unul de picioarele celuilalt.uite-ţi şi ceasul cu aceeaşi oră de când totul s-a dus.
ştii,poate sună ciudat,dar nu îmi pare rău. ce a rămas aici e tot ce am din ce a fost şi de fiecare dată când păşesc pe parchetul vechi din aceeaşi cameră îmi aduc aminte de perioada când eram "doi" şi nu doar "eu şi tu" şi-mi răsare un zâmbet tâmpit pe faţă aşa cum îi apare unui copil când îi întinzi o bomboană.