15.

a doua zi a început destul de bine. mă trezisem destul de voioasă până când mi-am amintit că am de vorbit cu Jeremy. moralul mi-a picat instantaneu. stiam că trebuie să discutăm despre "relaţia" noastră. urma să ne separăm...sau nu. m-am dus în bucătărie să-mi fac o cafea. mi-am aprins o ţigară şi am început să trag apăsat din ea. ceva mă frământa. poate că nu era bine,dar discuţia asta trebuia să aibă loc. mi-am pus cafea într-o cană şi m-am îndreptat către balcon. acolo puteam mereu să-mi fac ordine în gânduri. aveam o privelişte drăgălaşă care mă liniştea.
aud telefonul sunând din dormitor.e mesaj.îl citesc. e ... Ryan ?!
"Jeremy mi-a spus că vrei să discutaţi. cred că ştiu ce se va întâmpla.." . stai,stai,stai ! cu ce ocazie şi cu ce drept se băga el în viaţa mea?
reply : ăăă? poftim?  şi care e treaba ta aici? - aştept răspuns. sunt curioasă ce are de gând să-mi spună.
telefonul sună : la 3 te vezi cu el. hai la 1 la cafenea să vorbim.
reply : poftim?! noi doi? cu ce ocazie? - trimit mesajul. arunc telefonul pe pat şi mă duc să duc cana la bucătărie. când intru în cameră,telefonu deja sună. citesc mesajul,cu şi mai multă curiozitate : te rog,hai să vorbim. trebuie.
încep să tastez : fie,la unu la cafenea,dar la două jumătate am zburat :-) - send.
arunc iar telefonul pe pat. mă întind după el să văd cât e ceasul. unsprezece şi douăzeci. ah,am timp. deschid laptopul şi-mi verific mailurile. pun o piesă care să-mi ridice moralul şi încep să cotrobăi prin dulap în speranţa că voi găsi ceva potrivit cu care să mă îmbrac azi.
îmi aprind vreo şapte ţigări în jumătate de oră. nu reuşisem să termin niciuna,aşa că se "fumau" singure în scrumieră. trag draperiile maronii şi deschid uşa de la balconul dormitorului. mă simt mai vioaie. încep să prind energie.
mă uit încă o dată la ceas  şi văd că e doisprezece şi cinsprezece minute. încep să mă îmbrac, mă machiez şi-mi termin toate treburile iar la unu fără cinci sunt gata să ies din casă.
încui uşa şi plec.
pe drum mă pierd în vitrinele magazinelor. cu siguranţă trebuie să mai fac ceva cumpărături.
ajung la cafenea şi-l văd pe Ryan. iau loc lângă el. face semn la bar să mi se aducă o cafea cu lapte.
ne aprindem câte o ţigară. îmi vine şi cafeaua. iau o gură,mai trag un fum şi încep...
-deci?
-deci...ăăă...aa,înţeleg.
-da?
-da..motivul pentru care eşti..suntem aici.
-da,ce-ar fi să mi-l spui?
-păi,J mi-a spus că vrei sa vorbiţi
-asta mi-ai mai spus o dată.
-da,ştiu. ideea e că...tu vrei să vă despărţiţi?
-şi pe tine te interesează asta pentru că ... ?
-e cel mai bun prieten al meu.... şi pe lângă asta..
-da?
-ăăă, e cel mai bun prieten al meu.
-da,asta am înţeles din prima. al doilea motiv?
 a lăsat câteva secunde să treacă până să-mi răspundă ... cu un sărut. s-a aplecat peste masă şi mi-a sărutat buzele...atât de...tandru.
încercam să opresc sărutul,dar mâinile lui îmi ţineau faţa prinsă între ele. când am reuşit să scap din "strânsoare" mi-am luat geanta şi haina şi-am pornit către uşă. nu a încercat să mă oprească şi nici nu m-a întrebat de ce am reacţionat aşa.
înainte să ies din cafenea a strigat după mine "doar gândeşte-te la asta,bine?" . i-am răspuns cu o privire plină de dispreţ şi am ieşit.
mă îndepărtasem destul de mult de cafenea şi ajunsesem într-un parc. începuseră să-mi curgă lacrimile iar în momentul în care m-am aşezat pe o bancă am izbucnit într-un plâns cu sughiţuri.
cum putusem să-i fac asta lui Jeremy? de ce totuşi,după cele întâmplate,mă simţeam doar pe jumătate vinovată? oare aşteptasem şi chiar dorisem atât de mult să facă Ryan pasul ăsta?
nu puteam să-i răspund propriei mele conştiinţe. mi-am aprins o ţigară. printre lacrimi am văzut pe cineva îndreptându-se înspre mine. speram din toată inima să nu fie Ryan,dar nu vroiam să fie nici Jeremy. din păcate,J era cel care se îndrepta spre mine. s-a aşezat lângă mine pe bancă. nu mi-a spus nimic. a aşteptat până să nu mai plâng şi să-i spun ce se întâmplă.
am început să-i povestesc. totul. de la sentimentele mele,până la ce avea să urmeze. nu ştiam dacă partea cu sărutul să i-o spun,dar am preferat să nu o menţionez..încă.
spre surprinderea mea,a rămas la fel de cald ca de obicei. m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă liniştesc.nu reuşeam. vroiam să-i spun că se termină aici,dar nu puteam....şi totuşi,am facut-o.
m-am smuls din braţele lui şi i-am zis că trebuie să se termine. regretele nu puteam să i le spun,pentru că oricum nu-şi aveau rostul. cine te crede atunci când spui că ţii la cineva,şi totuşi,preferi să nu te mai vezi cu el? nimeni. da,aşa ziceam şi eu.
a închis ochii.i-am închis şi eu. ne-am unit frunţile şi mâinile mele erau în mâinile lui. am stat aşa vreo câteva minute,până când am simţit că îmi era frig la mâini. am deschis ochii şi am văzut că mă privea cu ochii calzi. mi-a sărutat buzele.
-deci,se termină aici?
-cred că da..
-ştii că m-am ataşat de tine,nu M?
-ştiu...şi eu m-am ataşat de tine,dar a venit vremea să...mă detaşez.
-eşti sigură că vrei asta? eşti sigură că asta trebuie să se întâmple?
-....da..
-bine atunci . îţi respect decizia.
ne-am ridicam amândoi de pe bancă. ne-am strâns intr-o îmbrăţişare lungă şi copilărească. îmi părea bine că se termina amiabil şi că puteam să-l mai simt aproape,deşi eram sigură că după căteva zile nu ne vom mai vorbi deloc.
ne-am dat drumul unul celuilalt şi fiecare a pornit în direcţia lui. probabil avea să fie ultima oară când îl voi mai vedea pe Jeremy; nu se puneau în calcul eventualele dăţi când aveam să ne vedem întâmplător.
mă îndreptam către apartament când l-am văzut pe R alergând în direcţia mea.speram să nu fiu eu cea la care alerga într-un suflet,dar m-am înşelat. s-a oprit lângă mine şi văzându-mi faţa plânsă m-a luat în braţe.
l-am împins,dar atunci m-a strâns şi mai tare. când a slăbit strânsoarea m-am îndepărtat de el.
-ce Dumnezeu ai?!
-eşti bine? nu pari prea ok...
-da,sunt în culmea fericirii,nu vezi? credeam că zâmbetul meu de acum se poate vedea şi din satelit..
-las-o mai moale.
-eu? tot eu?
-ăăă.da?
-mda.
-v-aţi despărţit?
-da.
-şi.... te-ai gândit?
-da
-şi?
-nu !
-c..
- nu ca "ce?" ştiai foarte bine că ăsta va fi răspunsul. sau sperai că încă mai ţin la tine? că am trecut peste faza cu "şeful tău"? credeai că mă văd cu J doar ca să fiu în apropierea ta? credeai că dacă mă săruţi împotriva voinţei mele vei stârni ceva sentimente? uite că nu e aşa. nu,nu pot să fac aşa ceva. nu vreau ! înţelegi? plus că e şi J
-J?
-da,el. ţin la el,chiar dacă n-o să mă crezi. oricum părerea ta nu mai contează. ai înţeles?
. . .
-da,aşa mă gândeam şi eu. îmi pare rău că nu i-am zis lui J despre faza cu sărutul,să ştie şi el ce prieten bun are. ai putea măcar să mergi cât mai repede la el şi să vezi dacă-i bine şi să-i ridici moralul,nu să stai aici,aşteptând un răspuns favorabil pentru tine la întrebarea aia idioată. acum pleacă ! nu vreau să te mai văd ! sau stai... plec eu !
şi-am plecat. n-am mai aşteptat nici măcat o clipă pentru că ştiam că e în stare să mă apuce de mână şi să mă sărute din nou,sau să îmi spună cine ştie ce.
eram nervoasă şi pornită împotriva lui.
până să intru în apartament am ţipat în mine. când am ajuns acasă mi-am aruncat lucrurile pe unde am apucat. mi-am aprins o ţigară şi am început să plâng,deşi nu trebuia.
se pare că desparţirea de J fusese mai dureroasă decât mă aşteptam....

după vreo două ore de plâns mi-am revenit. eram ...bine. ştiam că am făcut ce trebuie. eram singură,independentă,aşa cum fusesem până acum şi îmi era bine. trebuia să-mi văd de viaţa mea. eram mai mult decât sigură că voi reuşi să trec peste asta şi-mi propusesem chiar un termen limită.
aveam să fiu bine.ştiam că voi fi bine.

un alt capitol din viaţa mea era încheiat,şi un altul avea să înceapă.
ca de obicei,ciclul se relua.