3.2.3.4.2-2-4? îhî...

n-o să mă mai lungesc şi nici n-o să dau explicaţii sau indicaţii. o să fie atât de  simplu încât nimeni n-o să-şi dea seama despre ce vorbesc. ce bine !

o amintire,două,trei...cam asta a rămas. totul îmi trece prin faţa ochilor şi îmi dau seama că am fost fericită de multe. am trăit multe momente în care radiam de bucurie şi nu mă prefăceam. mulţumesc !
au trecut toate acum şi ştiu că era inevitabilă "schimbarea" dar speram să fie poate...mai încolo.
îmi lipseşte tot ce a fost,dar de acum e prea târziu.

voi încerca să nu pară totul atât de brusc. sper doar să-mi iasă.

forgive me. TMB.

îmi place poza. nu ştiu dacă are neapărat legătură cu postarea. hâh.

n-o să răspund la nicio întrebare legată de conţinutul,mesajul şi însemnătatea acestei postări.

sigur.

aparenţele înşeală. speram doar să fie...altfel. I was wrong.

ea

pentru început..personajul meu e unul real,sau cel puţin,povestea e adevărată. ei îi voi spune G. e un "nume" ales oarecum la întâmplare.de fapt, are ceva legături cu ce-i place ei şi cred că ar fi destul de greu de descifrat personajul aşa.

ea e G şi e o persoană curajoasă. e împăcată cu multe lucruri şi îmi da impresia că este o fiinţă foarte puternică, şi asa şi este. pe lângă bucuria pe care o emană neîncetat (şi să fiu sinceră,nu ştiu de unde are atâta), G e ambiţioasă,dar şi posesivă şi de cele mai multe ori geloasă. e modelul tipic de copil-matur îndrăgostit,care ar face orice pentru sufletul pereche. ştie să-şi canalizeze dragostea,dar ştie şi când să spună Stop (sau poate că...nu?).
G e de cele mai multe ori optimistă. în ultimul timp,însă,câteva firişoare de pesimism i s-au instalat în căpşor şi nu mai pleacă de acolo. daca ar sta acolo,în mintea ei,pur şi simplu,fără să fie activate ar fi tare bine,dar,vezi tu, ele nu au astâmpăr şi îi cam dau bătăi de cap. tot ele,firişoarele o împing către lucrurile extreme. nu de puţine ori m-a speriat,însă totul s-a dovedit a fi bine până la urmă.

G e genul de persoană fără regrete (de cele mai multe ori) şi e şi genul de persoană care nu pierde nicio clipă stând (şi aici mă refer la faptul că trăieşte absolut orice moment).
G este îndrăgostită acum şi lucrurile nu merg prea bine de cele mai multe ori şi am impresia că "el" nu face nimic ca să îmbunătăţească starea asta. e puternică şi admir asta. sper doar să fie aşa tot timpul şi să nu se înmoaie din cauza lui.

ea e G. îmi place cum gândeşte şi de foarte multe ori mă inspiră.

eu..

sunt o laşă. nu stiu din ce motive spun asta,nu sunt foarte sigură pe mine (şi ştiu că sună ca dracu) dar pur şi simplu asta simt.cred că tot ce mă înconjoară e mult mai curajos decât mine. de fapt,toată neîncrederea asta şi toată starea asta de laşitate a pornit de la L - mi-a demonstrat că are ceva curaj,şi nu un curaj oarecare,ci unul nebunesc.

sunt o fricoasă şi mi-e teamă de multe,dar mai ales de moarte,şi câteodată îmi pare rău pentru că,până la urmă, e ceva inevitabil.

sunt o alintată. poate pentru că sunt singură la părinţi,sau poate că pur şi simplu aşa sunt eu. naşpa.

sunt o mincinoasă,şi cea mai folosită minciună este "sunt bine". de cele mai multe ori ascund ce n-ar trebui să ascund şi încep să cred că...pierd.

sunt o naivă. încă mai am multe de învăţat.

sunt posesivă şi geloasă. două defecte mari. încerc să nu fie foarte vizibile,dar câteodată îmi scapă. sunt sigură că nu numai mie mi se întâmplă.

sunt o visătoare şi cât de curând cineva o să mă trezească la realitate,şi sunt foarte sigură că nu într-un mod drăguţ,ci mai degrabă va fi un mod brutal. aiurea

sunt neatentă. trist.

sunt doar un copil (şi totuşi...nu) în capul căruia se amestecă zilnic idei greu de descifrat. sunt atât de multe litere,încât unele reuşesc să se ascundă dupa altele şi astfel,nu mai pot să fac puzzle-ul. tre să-mi facă cineva ordine pentru că eu nu-s în stare.

eu...îmi voi pierde minţile într-o bună zi :)

ăăăă

vreau o cafea !

epilog

au trecut câteva zile de la ultimul "eveniment" important. îmi e dor de el. câteodată stau pe balcon şi aştept să sune telefonul. să fie el. să-i răspund şi să înceapă să-mi spună că îi lipsesc. dar n-o să o facă. ştiu asta deja. ştiam care va fi alegerea lui de mult.
serile în care nu citesc îmi amintesc de dimineţile petrecute la cafenea şi de vocea lui. îmi e dor să bem cafea cu lapte împreună. de la acel "incident" n-am mai dat pe la cafenea. sunt puţine zile în care ies şi încerc să uit ,dar de cele mai multe ori mă îngrop în amintiri,acolo unde e şi el,de altfel.
am încercat să îmi revin,dar probabil că perioada de "vindecare" durează destul de mult.
am înţeles,sau cel putin mi-am dat silinţa să înţeleg că aşa trebuia să se termine...
mă gândesc de foarte multe ori la ce mi-a spus şi tind să cred că multe lucruri au fost spuse doar aşa...şi tot îmi e dor. câte nopţi am pierdut la telefon şi câte cuvinte drăguţe au fost. acum au rămas doar în amintiri. drăguţ.

dar e timpul să trec mai departe. e vremea să îmi văd de viaţă şi să încerc să o fac mai bună. nu este nici primul şi nu va fi nici ultimul care va face aşa. cine ştie..poate voi face şi eu. oricum,nu vreau să gândesc prea departe. aparţin prezentului. mă încarc pe cât posibil cu doze de optimism pe care încerc să le folosesc. sper doar să-mi reuşească. am început să gândesc pozitiv..cred.


în orice caz,ţin să-i mulţumesc pentru momentele drăguţe şi vreau să ştie că îmi lipseşte.

...aşa se încheie una dintre poveştile vieţii mele.

M.

10.

*lucrurile au luat-o razna în ultima vreme şi am observat asta destul de târziu. viaţa a luat întorsături ciudate şi cam urâţele. mi-am luat câteva palme la care nu m-aş fi aşteptat,dar am presupus că totul e în mâna cuiva are ştie de ce se întâmplă toate astea. au fost destule nopţi în care nu am adormit decât după câteva ore în care m-am gândit la ce voi face cu viaţa mea,dacă vreau să schimb ceva,sau daca voi reuşi să fac ceva şi pentru mine. dar au fost şi nopţi în care nu-mi puteam lua gândul nici măcar o secundă de la el şi ştiam că nu e bine ce se întâmplă şi că ceva nu e în regulă cu mine,cu treaba asta.
mi-am dat seama că,oricât aş încerca ar fi mai bine să o las baltă. ştiam că va fi dureros..într-un fel sau altul,dar credeam că e cel mai bun lucru pentru mine,aşa că într-o noapte mi-am pus planul la punct. următoarea zi mi-am luat înima în dinţi şi...



...zece patruzeci şi trei. mă trezesc la auzul telefonului. nu mă uit la apelant,ci doar răspund somnoroasă. e Ryan. îmi spune să ies la cafea. îl rog să-mi dea timp să mă pregătesc,având în vedere că abia m-am trezit. înţelege. închid telefonul şi bag capul în pernă.
doisprezece fără zece. mă trezesc. mă uit la ceas şi o iau razna. agitată mă duc şi-mi caut haine. fac un duş. mă îmbrac. pe la vreo două fără ceva sunt gata. îl sun. îmi respinge şi mă sună. răspund. stabilim ora la care să ne întâlnim la cafea. decidem că e bine în zece minute. închid. îmi caut telefonul,cheile,ţigările,bricheta,banii şi actele. le arunc pe toate în geantă.
ies din apartament,încui uşa şi plec către cafenea. nu mai eram atât de grăbită şi puteam observa oamenii care treceau pe lângă mine. unii se schimbaseră de când nu îi văzusem.
ajung la cafenea. e deja la masă. Maria se îndreaptă cu două cafele către el. le lasă pe masă şi pleacă. intru. îi fac din mâna Mariei. îmi zâmbeşte. mă duc la masa unde se afla Ryan. îl salut. încerc să fiu distantă. mă aşez. scot ţigările şi aprind una.
el îmi observă comportamentul şi înceacă să deschidă un subiect. sunt seacă şi pe un ton grav îi sugerez că..
-trebuie să vorbim,Ryan.
-sigur,orice. spune,ce se întâmplă..?
-se întâmplă destul de multe.
-cum ar fi?
-cum ar fi treaba asta care se petrece. adică...nu e nimic..serios
-crezi?
-aşa mi se pare. o singură dată mi s-a părut destul de serios şi atunci "iubitule" ai stricat totul.
-ăăă...ea...?
-da,ea. ştie că eşti aici? ştie cu cine eşti? pot să jur că nu are nicio idee.
-da,aşa e. nu ştie unde sau cu cine sunt..i-am lăsat un bilet destul de sumar..şi sper doar să nu sune...e tot ce pot face.
-acum da,dar ai fi putut evita asta. şi ştii bine
-dar am crezut că ar fi mai bine. nu ştiam ce va fi sau dacă voi fi capabil să simt ceva...pentru tine.
-ah,aşa stă treaba,nu? de fapt,cred că ai făcut o alegere bună.
-de ce spui asta?
-pentru că,până la urmă,ea e mult mai bună pentru tine decât aş fi fost eu vreodată .
-nu e adevărat.."mi-ai demonstrat de multe ori că locul meu e lângă tine şi nu lângă ea",dar înţelege-mă...
-te înţeleg perfect,crede-mă. şi eu aş fi ales,la fel ca tine,ce e bun pentru mine.
-cum poţi să...?
-haide,să fim realişti,Ryan..e mult mai bine aşa,ţi-e mult mai bine aşa.
-poate...sau poate că nu. nu ştiu. mi-e greu şi mie,să nu crezi că îmi e uşor...
-da,îmi imaginez...ideea e că...asta nu mai poate continua aşa.
-adică..?
-adică...se termină totul cu mine sau cu ea..
-de ce mă pui să fac asta?
-dah,da,scuze. de fapt,treaba stă cam aşa : s-a terminat. totul. îţi mulţumesc pentru tot ce-a fost şi pentru că mi-ai dat şansa să mă gândesc şi la altceva în afară de serviciu.
-adicăă..M..ăă
-da Ryan,se termină aici. la revedere.
nu l-am mai lăsat să spună nimic. am scos banii pentru cafea şi i-am pus pe masă. mi-am luat ţigările şi le-am băgat în geantă. în tot acest timp el se uita la mine cu o privire goală. vroiam să-i sar în braţe,să-l sărut şi să-i spun că totul va fi bine,dar nu puteam.
si totuşi am lăsat geanta pe masă şi m-am apropiat de el. i-am luat faţa în mâini şi l-am sărutat.prima şi ultima dată. apoi mi-am muşcat buza,mi-am luat lucrurile şi am plecat.
uşa cafenelei s-a închis în urma mea. nu m-am dus acasă. am mers către un parc din apropiere. m-am aşezat pe o bancă şi mi-am aprins o ţigară pe care am fumat-o printre lacrimi.
mi-am tot repetat că va fi mai bine aşa şi am rămas acolo până când a început să se înnopteze. am plecat către casă fumând toate ţigările până la ultimul fum.
am ajuns în apartament. am deschis laptopul,am conectat boxele şi am dat muzica tare. m-am schimbat în nişte haine comode şi m-am aşezat în pat.
am sperat că voi adormi mai devreme decât am făcut-o data trecută.



"el a fost Ryan şi buzele lui aveau un gust bun pe buzele mele"

9.

dimineaţă deja? mă trezesc. mă uit la ceas. doisprezece şi şapte minutee?! mă ridic repede din pat. mă duc în bucătărie şi-mi fac o cafea pe care nu o beau. mă fâţâi prin casă vreo două trei ore până când decid că nu sunt în starea necesară pentru a petrece ziua singură,în casă. mă îmbrac . în câteva minute sunt deja la cafenea. intru şi mă aşez în acelaşi loc. monotonie. cer un ceai de căpşuni. nu vreau ţigări azi şi nici cafea. mă apuc de butonat telefonul. Maria vine şi începe să mă ia la vorbă.încep să-mi revin. îşi ridică ochii şi după expresia feţei presupun că el a intrat iar . mă uit şi văd că e singur. se aşează lângă mine. încerc să nu mă uit la el.
-bună...
casc ochii şi mă uit în ochii lui.
-bună.
-ce faci,M?
-bine,tu?
-ăă,bine. sigur eşti bine?
-da,de ce nu aş fi?
-bei ceai şi nu ai nicio ţigară aprinsă. nici măcar nu ai scos pachetul pe masă.
-da,nu am chef nici de ţigări şi nici de cafea astăzi.- îi zâmbesc ironic
-ăăă..bine.
îi cere Mariei cafea. îşi aprinde o ţigară. încearcă de mai multe ori să deschidă subiecte. la început îi răspund dezinteresat. apoi încep să mă pierd în discuţii. iar.
ajungem,aşa cum făceam de multe ori,la subiecte nepotrivite ca....ea. îi cer să-mi dea detalii. se fâstâceşte. începe să-mi spună ...să-mi povestească şi până la urmă decidem că,deşi s-a întâmplat asta,ar fi bine să rămânem prieteni. optimist lucru.
ne întindem până seara la vorbă. deşi rămăsesem doar amici,asemeni unor copii de 2 ani ce făceau pacturi,începea să apară din nou acea scânteie. bum.

seara se încheie frumos şi parcă nimic nu se întâmplase. mă roagă să îl las să mă conducă. sunt de acord. plăteşte el cafelele pe care le băuse şi ceaiul meu.
plecăm din cafenea.
pe drum vorbim şi mă ia de mână. nu ştiu cum să reacţionez. decid că e mai bine să zâmbesc şi să o las aşa.
ajungem în faţa blocului. îmi iau rămas-bun. îi sărut obrajii.
îmi zâmbeşte cald.
urc în apartament. mă duc pe balcon şi încep să meditez...


"el e Ryan şi uite că,poate totuşi..."

8.

...nouă şi douăzeci de minute. mă trezesc destul de bine. e ultima zi pe aici. încep să îmi strâng lucrurile. caut telefonul. nu ştiu unde l-am pus. mă apuc de cătutat prin toată camera. într-un final îl găsesc,auzindu-l cum sună. mă uit la cine apelează : Ryan. nu răspund,dar nici nu resping. îl las pe el să închidă singur. termin de făcut bagajul şi decid că ar fi bine să fac o plimbare. mă îmbrac şi plec
merg pe strada pe care era amplasat hotelul. de-a lungul ei erau atât de multe magazine şi buticuri încât credeam că nu aş fi reuşit să intru în toate nici măcar într-o săptămână.
ajung în dreptul cafenelei. intru şi mă aşez pe un scaun înalt de lângă tejghea. cer o cafea cu lapte. "Maria" mi-o aduce. îmi aprind o ţigară. mă pierd printre gânduri.
termin ţigara. mai am cafea aşa că îmi mai aprind o ţigară. îmi sună telefonul. mă uit şi văd că e şeful de tura asta. îi răspund. îmi spune să mă grăbesc. plecăm. închid telefonul,sting ţigara,plătesc cafeaua şi plec.
ajung la hotel.urc,iau bagajul şi cobor . urc în maşină şi pornesc spre casă. rămân cu privirea aţintită spre geam..."măcar am băut o cafea..sau jumate"

ora şaisprezece şi şaptesprezece minute. maşina mă lasă în faţa blocului. şoferul îmi duce bagajul până în apartament. îi mulţumesc şi apoi pleacă. încui uşa. fac un duş şi mă îmbrac. îmi iau geanta,încui uşa şi plec.
ajung la cafenea. intru şi mă aşez nepăsătoare la locul meu de lângă tejghea. îi cer Mariei o cafea cu lapte ca de obicei. scot telefonul şi pachetul cu ţigări pe masă. aprind una şi Maria mă ia la vorbă.
din subiect în subiect ajungem şi la el. ştiam că nu ar fi trebuit să fac asta,dar i-am povestit tot ce se întâmplase. până la urma nu mai conta...
termin de povestit şi văd că ezită un moment. o întreb ce se întâmplă. începe să-mi povestească ce s-a întâmplat zilele trecute,cât am fost plecată. rămân blocată. câte lucruri...Maria ezită din nou.
o întreb şi de data asta ce are. face un semn discret spre uşa cafenelei. mă întorc uşor. îl văd. zâmbeşte. lângă el e ea. par mai mult decât fericiţi.
mă întorc către Maria. îmi simt ochii umezi. Maria îmi dă un şerveţel şi mă îmbărbătează spunându-mi că poate că e mai bine acum. încerc să o ascult,dar nu reuşesc.
îi urmăresc pe cei doi. se aşează la masa la care stătusem eu cu el acum câteva zile. Maria se duce să ia comanda. mă uit după ea,până ajunge la masă.
privirile ni se intersectează. el lasă capul din instinct apoi îşi ridică privirea din nou. încearcă să-mi explice oarecum,dar oricum n-aş înţelege..
mă întorc la cafeaua mea. o termin. îmi iau lucrurile,îi plătesc Mariei şi îi las bani şi pentru comanda celor doi.
mă uit la el. îi arunc un zâmbet prietenesc. nu-mi mai răspunde la zâmbet în acelaşi fel în care obişnuia să o facă.
ies şi uşa cafenelei se închide în urma mea.
nu mă uit în urmă. mă duc acasă.
ajung în apartament. mă schimb şi mă bag în pat. nu-mi mai trebuie nimic.
încerc să adorm.



"el e Ryan şi acum are pe altcineva"

7.

....nu ştiu cât e ceasul. e a doua dimineaţă în care nu-l văd. îmi lipseşte.
azi voi fi pe fugă iar. sunt multe treburi de rezolvat. sper doar să nu dureze mult şi să nu fiu extenuată. aş putea să-l sun. doar nu doarme. e la cafenea şi bea cafeaua aia bună.
iau telefonul în mână,caut numărul şi apelez. nu îmi răspunde la primul apel. sun din nou. nici la al doilea. mai stau zece minute şi apelez a treia oară. îmi răspunde somnoros. îşi dă seama că sunt eu şi încearcă să se dezmeticească.
-ce faci? eşti bine? întreb oarecum îngrijorată.
-ăăă,da,sunt bine. n-am răspuns pentru că...ăăăă...
-dormeai
-da,dormeam.
-cum de nu eşti la cafenea?
-am avut ceva treabă aseara cu o companie şi a trebuit să lucrez până târziu,aşa că nu m-am mai trezit devreme. plus că nici nu aveam cu cine să stau de vorbă...tu lipseşti.
-da,aşa e. păi,sper că a mers bine toată treaba cu serviciul.
-daaa,a mers mai mult decât bine. am obţinut..... - şi s-a pierdut în detalii. ne-am întins la vorbă cam vreo jumătate de oră,deşi eu nu prea aveam timp,dar urma să găsesc o scuză pentru minutele pierdute. ştiam că mă voi descurca,aşa că deschideam noi subiecte. vroiam să aflu tot ce făcuse. îmi era dor de el.
îmi lipseau toate obiceiurile de dimineaţă şi toate ţigările fumate împreună cu el la cafenea.

-şii,tu eşti bine?
-da,eu sunt bine. mai stau aici doar mâine şi poate că dacă ajung mai devreme acasă avem timp să ieşim.
-păăăi,daa,dar ştii că..s-ar putea să am din nou ceva treabă cu acea companie şi mai bine nu-ţi promit...
-aah,înţeleg,nu e nicio problemă. avem timp.
-mulţumesc M! mersi că înţelegi. eşti aşa o...
"iubitule,haide,ce tot faci ? te lungeşti prea mult la vorbă cu şeful. hai în pat"
-ăăăă?
-păi M,să-ţi explic...ştii..
-aaa,te cheamă compania. înţeleg..din nou. nu e nicio problemă.
...
-păi,te las. ai treabă multă. poate mai obţii ceva,cine ştie,nu?
-haide M...eu..
-păi,mai vorbim..sau..mă rog. cine ştie. ah,încă ceva...invitaţia nu mai e valabilă. o zi bună Ryan.
-M,stai,trebuie să-ţi ex....

şi am închis telefonul. simţeam furie şi milă pentru mine în acelaşi timp,deşi ştiam că nu am niciun drept. de abia îl cunoşteam şi totuşi...parcă.. cui îi mai păsa de acum? îşi făcuse o "iubită" şi ea era acolo,în patul lui deja.
am stat cinci minute şi m-am gândit la "scena" la care participasem şi abia după ce am conştientizat cu adevărat am izbucnit în plâns.
imediat după asta,şeful a sunat să mă certe. mi-a zis să încerc să vin mai repede la întâlnirea de afaceri. n-am putut să-i spun prea multe cuvinte printre lacrimi. tot ce mi-a ieşit a fost un "da" după care am închis telefonul şi am izbucnit din nou în plâns.
parcă totul mersese mult prea bine...

am încercat să-mi revin şi să mă pregătesc pentru ce venisem aici. în jumătate de oră eram gata. noroc că aveam hainele pregătite deja.
am ieşit din camera de hotel apoi am părăsit clădirea.
în drum spre locaţia unde trebuia să ajung am văzut o cafenea asemănătoare cu cea din oraş. pentru un minut m-am holbat pur şi simplu la ea. apoi mi-am continuat drumul. îmi luasem multe şerveţele la mine. ce naiba?! puteam fi mai dură de atât.
m-am îmbărbătat singură şi mi-am zis că e o prostie din care nu merită să plâng. mi-am revenit cât de cât.
am ajuns la destinaţie şi am dat tot ce am putut uitând de incident pentru câteva ore.

seara am revenit în camera de hotel şi mi-am aprins o ţigară. am stat pe balcon până când mi s-a făcut somn. am mers în cameră şi m-am aşezat pe pat. mi-am strâns picioarele la piept şi am încercat să adorm...


"el e Ryan şi nu ştiu cum a putut să facă asta"

6.

....ora două şi ceva. nu pot să dorm. e prima dimineaţă în care voi rata întâlnirea cu Ryan. parcă nu-mi mai vine să fac nimic. mă gândesc doar la el. ce ciudat... mi-a întors viaţa într-un mod atât de brutal,când nici măcar nu mă aşteptam.

*
ora zece douăzeci şi trei. mă urc în maşina care mă va duce departe de el pentru câteva zile. sper să aibă cafea cu lapte măcar la fel de bună cum este la cafeneaua de aici.


*
deja e seară. e nouăsprezece şi nouăsprezece minute. toată ziua am fost pe fugă,ba acolo,ba acolo. n-am avut timp de mult-dorita cafea. mi-e dor de Ryan. oare ce face? oare îşi mai aminteşte de mine?



*
 e deja ora douăzeci şi trei şi vreo cinci minute. stau pe balconul camerei de la hotel. am vedere bună spre oraşul ăsta mare. încă mi-e dor de el.
iau telefonul şi tastez cu greu " sper că eşti bine. vroiam să te anunţ că am ajuns cu bine şi să-ţi spun că-mi lipseşti. ps: azi n-am băut cafea,dar sunt sigură că aici nu e la fel de bună ca acolo."
deschis uşa balconului şi arunc telefonul pe pat. aprind o ţigară. mă pierd printre luminile oraşului. telefonul sună. e mesaj. îl citesc "mă bucur că eşti okay. azi ţi-am dus dorul la cafenea. eu sunt bine. mi-e dor de tine şi sper să treacă mai repede astea 3 zile. "
mă bucur că nu m-a uitat..încă. îmi bate inima ca unui copil. îh,nu din nou. încep să tastez " da,şi eu sper să treacă. vom recupera cafelele pierdute. promit. " - send.
arunc din nou telefonul pe pat. începe să sune din nou. e Ryan. de data asta nu e mesaj. răspund.
vorbim timp de o oră. încheiem cu nişte urări de noapte bună destul de drăgălaşe.
mă arunc pe pat. visez cu ochii deschişi. somnul mă fură încet. mă las dusă de val. mă inundă nişte sentimente drăguţe.
mă aşez într-o poziţie confortabilă şi închid ochii.


"el e Ryan şi deja..."

5.

....cinsprezece şi treizeci de minute. am destul timp să mă aranjez..cred. oricum nu voi fi acolo la şaisprezece fix. trebuie să întârzii,nu?
mă aşez să-mi fac părul. nu-mi iese din prima. nici din a doua încercare. ajung să pierd treizeci de minute doar cu părul. eh,mă descurc eu.
şaisprezece şi cinci minute. caut telefonul. îi dau mesaj "întârzii puţin. voi veni. M" . peste două minute primesc mesaj înapoi "nu te grăbi. am tot timpul la dispoziţie. R" . zâmbesc. revin la acţunile mele. încerc să mă grăbesc.
reuşesc într-un final să termin. sunt gata. mă uit la ceas. şaisprezece douăzeci şi unu . ouh! dau ochii peste cap,ies,încui uşa şi mă grăbesc la cafenea.

intru şi-l văd aşteptând pe canapea. nu avea nici cafea şi nici vreo ţigară aprinsă. îhm! ceva nu e bine.
-bună.
îmi zâmbeşte. îmi pun hainele pe capanea şi dau să mă aşez. îmi face semn să merg lângă el şi să nu stau în faţa lui aşa cum făcusem până acum. mă conformez. mă aşez şi-i fac semn Mariei să aducă două cafele.
scot din geantă pachetul de ţigări şi îi ofer şi lui. nu mă refuză.
aprindem ţigările şi aşteptăm să vină cafelele. niciunul dintre noi nu spune nimic.
Maria se îndreaptă către masa noastră. lasă ceştile şi pleacă. deschidem  nişte subiecte la îndemână. ne pierdem printre cuvinte. ne apucăm de povestit tot felul de întâmplări.
ajungem până în extrema relaţiilor. îmi spune totul. mă întreabă şi pe mine. îi spun tot ce poate fi spus. nu am de gând să ştie prea multe despre mine...momentan.
aduce în discutie prima dată când ne-am văzut. povestim amândoi reacţiile care s-au petrecut înauntrul nostru. ne amuzăm. parcă am fi doi copii.
timpul trece şi se face aproape ora nouăsprezece.
îmi cer scuze şi îi spun că aş vrea să mai stau,dar chiar trebuie să plec. încearcă să mă facă să mai pierd câteva minute
reuşeşte. rămân în cafenea până la ora nouăsprezece şi zece când ies pe uşă însoţită de el. se oferise să mă conducă. am acceptat.
mergem până la bloc. îi sărut obrajii şi îmi iau la revedere. îmi zâmbeşte la fel de politicos ca de fiecare dată. poate puţin mai dulce de tura asta.
înainte să intru în bloc îi spun că mâine nu voi veni la cafenea de dimineaţă,şi probabil nici următoarele două dimineţi.. plec în alt oraş şi mă întorc abia peste 3 zile.
se uită la mine cu o oarecare tristeţe în ochi. îmi spune să am grijă de mine.
dau din cap în semn că da. îi zâmbesc din nou,de data asta călduţ.
intru în bloc. uşa se închide în urma mea.


"el e Ryan şi presimt că-mi va fi dor de el!"

4.

...şase patruzeci şi nouă. mă ridic din pat. merg şi-mi caut haine. mă pregătesc să plec. mă uit la ceas şi realizez uimită că tot procesul mi-a luat doar douăzeci de minute. nu contează. mai mult timp pentru el..ăăă,mine. mă încalţ. închid uşa şi am grijă să o şi încui. cobor. merg lejer. am timp destul. 

intru,dar de data asta nu mă mai aşez la locul meu de lângă tejghea. mă duc direct la masa la care am stat cu o zi în urmă şi îl aştept.

Maria mă observă. mă întreabă din priviri dacă vreau cafea şi îi fac semn să pună două;îl văzusem deja intrând. se aşează lângă mine. zâmbeşte politicos. îi întorc gestul. primim cafelele. luăm câte o gură apoi fiecare îşi aprinde câte o ţigară. mă întreabă dacă nu vreau şi eu dunhill. îl refuz şi îi explic de ce. întelege că mi se face rău şi îşi cere scuze. îi zâmbesc şi îmi face cu ochiul.

începem o nouă discuţie care pare interminabilă. ajungem la două cafele. subiectele captează atenţia amândurora. Maria ne schimbă scrumiera de vreo câteva ori,dar de fiecare dată când ea o face,el îi zâmbeşte. politicos sau nu,simt că umblă câteva furnici pe mine. 

şapte şi treizeci şi opt de minute. doar atât a trecut? mai am ceva timp. 

el mai comandă o cafea. mă întreabă dacă doresc şi eu una,dar îi spun că-mi ajunge. Maria îi aduce cafeaua. de data aceasta el nu-i mai zâmbeşte. ea vede şi pleacă uşor dezamăgită.

trec alte 10 minute cufundate în discuţii aprinse. argumente pro şi contra asupra unor subiecte cât de poate de banale.

mă uit la ceas şi văd că e deja opt şi două minute. mă panichez. încep să mă fâstâcesc. îmi iau lucrurile în grabă. mă aplec să-i sărut obrajii. îmi iau la revedere şi plec.

uşa se închide în urma mea.

pe drum primesc un mesaj.îl citesc "dragă M,la ora şaisprezece fix voi fi la cafenea. te aştept"

îmi muşc buza.grăbesc pasul. ajung la clădirea firmei unde lucrez şi intru. şeful îmi arată ceasul şi-mi spune că ar trebui să nu mai întârzii. mă fâstâcesc încercând să-i dau nişte explicaţii,dar pleacă lăsându-mă vorbind. 

se întoarce apoi către mine şi-mi face cu ochiul rostind în şoaptă numele lui : Ryan . îi zâmbesc ruşinos. se întoarce şi îşi continuă drumul către biroul său. mă aşez la biroul meu şi mă gândesc ce voi purta astăzi la ora şaisprezece.

"el e Ryan şi începe să-mi placă!"

3

e deja a doua zi când mă trezesc mai devreme special pentru el ...şi pentru cafeaua mea cu lapte. mă îmbrac. vreau ceva maro. găsesc prin dulap ceva drăguţ,mă dau cu rimel (mi-am cumpărat). îmi iau lucrurile şi plec în grabă.după ce cobor scările îmi amintesc că nu am încuiat uşa. urc până la apartament şi o încui. plec către cafenea.

şapte şi douăzeci şi unu. intru şi mă duc direct la locul meu. îmi las lucrurile,îi cer Mariei o cafea cu lapte,ca de obicei. aprind o ţigară. deja acţiunile mele sunt cunoscute.cel puţin Maria mi le poate spune. de când l-am observat,ea se uita cam ciudăţel la mine şi a început să fie atentă la tot ce mişcam. îhh.

mă uit către masa lui. lipseşte. las ţigara în scrumieră şi o privesc fumându-se singură. mai iau câte o gură de cafea din când în când. ochii îmi fug către locul unde ar trebui să fie. e acolo. şi acum..se uită către mine. zâmbesc involuntar. îmi zâmbeşte. 

îmi concentrez  atenţia asupra cafelei. s-a răcit. mă uit din nou înspre el. nu-l mai văd..unde? deodată îl văd venind spre mine. simt că obrajii îmi iau foc. eram puţin cam mare să roşesc,dar...

se aşează. 

-o cafea cu lapte,Maria.

mă blochez. îmi aţintesc privirea în pământ.

-mulţumesc Maria. ah,încă o cafea pentru domnişoara. văd că nu mai are. cum îi place ei.

îmi ridic ochii,mă uit la el cu o privire întrebătoare şi el dă din cap afirmativ. mă uit la Maria şi-i spun 

-o cafea cu lapte,ca de obicei...

îmi fac curaj şi-l privesc în ochi. deschid primele subiecte la îndemână. facem cunoştintă. 

încet-încet ajung să îl descopăr. mă roagă să ne mutăm la o masă. îmi iau lucrurile şi mă uit la ceas din întâmplare. şapte şi cincizeci şi şapte. mă panichez. de ce timpul trece atât de repede în momentele astea? duuh! 

îmi dau ochii peste cap şi îi explic că trebuie să plec la serviciu. mă trage de limbă şi află unde lucrez. scoate telefonul. caută un număr în agendă. apelează. vorbeşte. 

în tot acest timp îmi găsesc fel de fel de ocupaţii stupide. termină de vorbit la telefon.

-am vorbit cu Domnul S.,şi azi ai liber. 

mă uit mirată la el. nici măcar nu mă cunoaşte. de ce ar face asta?

îmi observă privirea. mă linişteşte. îmi explică cum stau treburile. mă calmez. 

deschide subiecte. vorbim timp de vreo două ore şi ceva. 

zece şi un sfert. comandăm amândoi câte o cafea. ne aprindem câte o ţigară şi ne pierdem iar în conversaţii.

* 

mă uit din nou la ceas. doisprezece şi şapte minute. ce am putut vorbi atâta timp? mă uit la el . are ochii atât de pătrunzători. acum au culoarea cafelei din ceaşca mea. mă blochez.îmi ia mâna în mâinile sale. nu ştiu ce să fac. e devreme. prea devreme. încerc să-i spun asta,dar nu pot. ceva mă împiedică. 

iau uşor mâna din mâinile sale pe motiv că vreau să beau cafea. îmi sting ţigara. îi explic că trebuie să ajung acasă. îmi cer scuze. îmi spune că mă înţelege şi că mă aşteaptă mâine tot aici. îmi cere numărul de telefon şi i-l scriu cu tuşul de ochi pe un şerveţel gălbui de pe masă.

mă ridic. îmi iau lucrurile. mă aplec să-i sărut obrajii. îmi iau la revedere. plec şi uşa se izbeşte în urma mea.

cine ştie ce-mi rezervă viitorul?

"el e Ryan şi adoră cafeaua cu lapte!"

2.

...e deja şapte şi reuşesc să mă trezesc motivată de întâmplarea de ieri. mă ridic din pat şi mă apuc de toate treburile de dimineaţă. parcă nimic nu stă bine pe mine. nici măcar părul nu se aşează şi tocmai azi mi s-a terminat rimelul.
ce noroc,nu?
se face şapte şi douăzeci şi în mod miraculos sunt deja gata de plecare. sunt relaxată pentru că ştiu că voi avea destul timp să îl observ,dar sunt încordată pentru că ştiu că va fi acolo.
*
intru în cafenea şi mă aşez în acelaşi loc de ieri. azi nu mă mai pierd printre buclele fumului de ţigară. sunt atentă şi mereu întorc privirea spre uşă să văd cine intră. din păcate,până acum nu s-a ivit nicio figură mai mult sau mai puţin cunoscută.
o rog pe Maria să-mi dea o cafea cu lapte. mi-o aduce repede. îhm,e atât de bună!
decid că e mai bine să-mi savurez cafeaua decât să fac pe spionul şi să-mi tot arunc ochii către uşă,aşa că încep să gust aroma cafelei. puţin câte puţin.
clopoţelul de la uşă sună de câteva ori . nu-i mai dau atenţie. pentru un moment însă, îmi ridic ochii din ceaşcă şi mă uit pe furiş la masa lui. *argh! cât sunt de curioasă!* observ că haina lui este la locul ei,dar el lipseşte. dau din umeri încercând să par nepăsătoare şi mă întorc la cafeaua mea pe terminate.
mă uit la ceas şi văd ca e şapte şi patruzeci şi patru de minute. îi spun Mariei să-mi mai pună cafea. ca de obicei.
mă uit din nou la masă şi-l zăresc fumând acelaşi dunhill roşu şi jucându-se cu un aer nepăsător cu pachetul de ţigări.
Maria îmi oferă cafeaua. iau o înghiţitură şi îmi întorc privirea din nou înspre el.nu ştiu cum,îşi întoarce şi el faţa şi privirile ni se întersectează.
încerc să-mi ascund entuziasmul şi cu greu îmi controlez gesturile. un zâmbet îmi scapă şi se instalează pe buze.
îmi zâmbeşte. îmi feresc privirea. mă întorc la cafea. o termin şi mă uit la ceas. e şapte cincizeci şi trei. îmi iau geanta şi haina şi plec
uşa se izbeşte în urma mea.privesc prin geamul cafenelei şi îl observ. privirile se intersectează din nou. întorc capul şi îmi continui grăbită drumul.


*la serviciu îmi dau seama că mi-am lăsat ţigările acolo. eh,le iau mâine,dacă le mai găsesc.
"încă n-am aflat cum îl cheamă,dar i-am furat un zâmbet" gândesc...

1.

….intru grăbită în cafeneaua de la colţul străzii ştiind că acolo aveau cea mai bună cafea cu lapte.aveam jumătate de oră până să trebuiască să fiu prezentă la serviciu. mă aşez pe un scaun înalt de lângă tejghea sperând că vor fi observată mai repede de fetele care lucrau acolo. Îmi pun geanta pe marginea barului şi apoi îmi scot pachetul de ţigări. aprind una. trag un fum lung şi apăsat,ca şi cum aş avea tot timpul din lume la dispoziţie. încet-încet mă pierd în peisaj. 
cu fiecare fum mă adâncesc din ce în ce mai mult în inconştienţă. devin imună la tot ce se întâmplă prin jur. în faţa mea se derulează doar imagini,asemeni unui film mut. ce plăcut e! 

nu cunosc pe nimeni sau cel puţin nu văd pe nimeni cunoscut,dar ceva sau...cineva îmi captează atenţia.

un bărbat la vreo douăzeci şi cinci de ani,cu părul brunet, cu ochii ciocolatii şi buzele pline stă la o masă distanţă de mine. fumează dunhill roşu şi e foarte ordonat.

îi studiez mişcările. observ că are doar o haină de piele maro lângă el. presupun că aşteaptă pe cineva. nu-mi dezlipesc totuşi ochii de pe el. e atent la ce face şi pare că e genul acela perfectionist.

un zâmbet se furişează pe buzele mele şi clipesc.

mă trezesc din visare. o voce uşor insistentă începuse să se accentueze în urechile mele.

-o cafea cu lapte ca de obicei? mă întreabă Maria,fata cu care mă înţeleg cel mai bine din cafenea

mă uit la ceas şi văd că mai aveam şase minute să ajung unde era nevoie de mine. 

îi fac semn Mariei că nu. după cum se uita la mine în timp ce-mi luam geanta şi geaca de pe scaun ca o împiedicată îmi dau seama că a înteles că sunt în întârziere.

deschid uşa şi o las să se izbească în urma mea...

"poate mâine voi afla cum îl cheamă.." gândesc.

ăăăh?

ăăă,o cafea bine-aromată îmi zâmbeşte subtil. imaginile se conturează în jurul ceştii albe din care ies aburi.

pe o hârtie maronie cineva aruncă nepăsător nişte scrum de ţigară. inspir aerul umed şi simt fumul gri în plămâni. ah,mi-era dor! 

ciudat

sunt atât de multe gânduri care-mi plutesc în minte încât tind să cred că nu sunt ale mele. parcă eram altfel. cum de m-am schimbat? sau poate că nu m-am schimbat şi e doar o impresie de moment. 

trec de la o stare la alta şi mă gândesc la tot felul de lucruri: cum ar fi dacă,ce-aş putea face aici,de ce e aşa şi nu e cum vreau eu,poate că ar merge acolo ceva şi multe altele. nu mă mai cunosc. am ajuns să-i cunosc pe alţii mai mult decât pe mine. sunt o străină pentru mine însămi.

hm,cine ştie? e mai bine aşa...sau nu

(da,eu sunt în poză)