6.

....ora două şi ceva. nu pot să dorm. e prima dimineaţă în care voi rata întâlnirea cu Ryan. parcă nu-mi mai vine să fac nimic. mă gândesc doar la el. ce ciudat... mi-a întors viaţa într-un mod atât de brutal,când nici măcar nu mă aşteptam.

*
ora zece douăzeci şi trei. mă urc în maşina care mă va duce departe de el pentru câteva zile. sper să aibă cafea cu lapte măcar la fel de bună cum este la cafeneaua de aici.


*
deja e seară. e nouăsprezece şi nouăsprezece minute. toată ziua am fost pe fugă,ba acolo,ba acolo. n-am avut timp de mult-dorita cafea. mi-e dor de Ryan. oare ce face? oare îşi mai aminteşte de mine?



*
 e deja ora douăzeci şi trei şi vreo cinci minute. stau pe balconul camerei de la hotel. am vedere bună spre oraşul ăsta mare. încă mi-e dor de el.
iau telefonul şi tastez cu greu " sper că eşti bine. vroiam să te anunţ că am ajuns cu bine şi să-ţi spun că-mi lipseşti. ps: azi n-am băut cafea,dar sunt sigură că aici nu e la fel de bună ca acolo."
deschis uşa balconului şi arunc telefonul pe pat. aprind o ţigară. mă pierd printre luminile oraşului. telefonul sună. e mesaj. îl citesc "mă bucur că eşti okay. azi ţi-am dus dorul la cafenea. eu sunt bine. mi-e dor de tine şi sper să treacă mai repede astea 3 zile. "
mă bucur că nu m-a uitat..încă. îmi bate inima ca unui copil. îh,nu din nou. încep să tastez " da,şi eu sper să treacă. vom recupera cafelele pierdute. promit. " - send.
arunc din nou telefonul pe pat. începe să sune din nou. e Ryan. de data asta nu e mesaj. răspund.
vorbim timp de o oră. încheiem cu nişte urări de noapte bună destul de drăgălaşe.
mă arunc pe pat. visez cu ochii deschişi. somnul mă fură încet. mă las dusă de val. mă inundă nişte sentimente drăguţe.
mă aşez într-o poziţie confortabilă şi închid ochii.


"el e Ryan şi deja..."