7.

....nu ştiu cât e ceasul. e a doua dimineaţă în care nu-l văd. îmi lipseşte.
azi voi fi pe fugă iar. sunt multe treburi de rezolvat. sper doar să nu dureze mult şi să nu fiu extenuată. aş putea să-l sun. doar nu doarme. e la cafenea şi bea cafeaua aia bună.
iau telefonul în mână,caut numărul şi apelez. nu îmi răspunde la primul apel. sun din nou. nici la al doilea. mai stau zece minute şi apelez a treia oară. îmi răspunde somnoros. îşi dă seama că sunt eu şi încearcă să se dezmeticească.
-ce faci? eşti bine? întreb oarecum îngrijorată.
-ăăă,da,sunt bine. n-am răspuns pentru că...ăăăă...
-dormeai
-da,dormeam.
-cum de nu eşti la cafenea?
-am avut ceva treabă aseara cu o companie şi a trebuit să lucrez până târziu,aşa că nu m-am mai trezit devreme. plus că nici nu aveam cu cine să stau de vorbă...tu lipseşti.
-da,aşa e. păi,sper că a mers bine toată treaba cu serviciul.
-daaa,a mers mai mult decât bine. am obţinut..... - şi s-a pierdut în detalii. ne-am întins la vorbă cam vreo jumătate de oră,deşi eu nu prea aveam timp,dar urma să găsesc o scuză pentru minutele pierdute. ştiam că mă voi descurca,aşa că deschideam noi subiecte. vroiam să aflu tot ce făcuse. îmi era dor de el.
îmi lipseau toate obiceiurile de dimineaţă şi toate ţigările fumate împreună cu el la cafenea.

-şii,tu eşti bine?
-da,eu sunt bine. mai stau aici doar mâine şi poate că dacă ajung mai devreme acasă avem timp să ieşim.
-păăăi,daa,dar ştii că..s-ar putea să am din nou ceva treabă cu acea companie şi mai bine nu-ţi promit...
-aah,înţeleg,nu e nicio problemă. avem timp.
-mulţumesc M! mersi că înţelegi. eşti aşa o...
"iubitule,haide,ce tot faci ? te lungeşti prea mult la vorbă cu şeful. hai în pat"
-ăăăă?
-păi M,să-ţi explic...ştii..
-aaa,te cheamă compania. înţeleg..din nou. nu e nicio problemă.
...
-păi,te las. ai treabă multă. poate mai obţii ceva,cine ştie,nu?
-haide M...eu..
-păi,mai vorbim..sau..mă rog. cine ştie. ah,încă ceva...invitaţia nu mai e valabilă. o zi bună Ryan.
-M,stai,trebuie să-ţi ex....

şi am închis telefonul. simţeam furie şi milă pentru mine în acelaşi timp,deşi ştiam că nu am niciun drept. de abia îl cunoşteam şi totuşi...parcă.. cui îi mai păsa de acum? îşi făcuse o "iubită" şi ea era acolo,în patul lui deja.
am stat cinci minute şi m-am gândit la "scena" la care participasem şi abia după ce am conştientizat cu adevărat am izbucnit în plâns.
imediat după asta,şeful a sunat să mă certe. mi-a zis să încerc să vin mai repede la întâlnirea de afaceri. n-am putut să-i spun prea multe cuvinte printre lacrimi. tot ce mi-a ieşit a fost un "da" după care am închis telefonul şi am izbucnit din nou în plâns.
parcă totul mersese mult prea bine...

am încercat să-mi revin şi să mă pregătesc pentru ce venisem aici. în jumătate de oră eram gata. noroc că aveam hainele pregătite deja.
am ieşit din camera de hotel apoi am părăsit clădirea.
în drum spre locaţia unde trebuia să ajung am văzut o cafenea asemănătoare cu cea din oraş. pentru un minut m-am holbat pur şi simplu la ea. apoi mi-am continuat drumul. îmi luasem multe şerveţele la mine. ce naiba?! puteam fi mai dură de atât.
m-am îmbărbătat singură şi mi-am zis că e o prostie din care nu merită să plâng. mi-am revenit cât de cât.
am ajuns la destinaţie şi am dat tot ce am putut uitând de incident pentru câteva ore.

seara am revenit în camera de hotel şi mi-am aprins o ţigară. am stat pe balcon până când mi s-a făcut somn. am mers în cameră şi m-am aşezat pe pat. mi-am strâns picioarele la piept şi am încercat să adorm...


"el e Ryan şi nu ştiu cum a putut să facă asta"