9.

dimineaţă deja? mă trezesc. mă uit la ceas. doisprezece şi şapte minutee?! mă ridic repede din pat. mă duc în bucătărie şi-mi fac o cafea pe care nu o beau. mă fâţâi prin casă vreo două trei ore până când decid că nu sunt în starea necesară pentru a petrece ziua singură,în casă. mă îmbrac . în câteva minute sunt deja la cafenea. intru şi mă aşez în acelaşi loc. monotonie. cer un ceai de căpşuni. nu vreau ţigări azi şi nici cafea. mă apuc de butonat telefonul. Maria vine şi începe să mă ia la vorbă.încep să-mi revin. îşi ridică ochii şi după expresia feţei presupun că el a intrat iar . mă uit şi văd că e singur. se aşează lângă mine. încerc să nu mă uit la el.
-bună...
casc ochii şi mă uit în ochii lui.
-bună.
-ce faci,M?
-bine,tu?
-ăă,bine. sigur eşti bine?
-da,de ce nu aş fi?
-bei ceai şi nu ai nicio ţigară aprinsă. nici măcar nu ai scos pachetul pe masă.
-da,nu am chef nici de ţigări şi nici de cafea astăzi.- îi zâmbesc ironic
-ăăă..bine.
îi cere Mariei cafea. îşi aprinde o ţigară. încearcă de mai multe ori să deschidă subiecte. la început îi răspund dezinteresat. apoi încep să mă pierd în discuţii. iar.
ajungem,aşa cum făceam de multe ori,la subiecte nepotrivite ca....ea. îi cer să-mi dea detalii. se fâstâceşte. începe să-mi spună ...să-mi povestească şi până la urmă decidem că,deşi s-a întâmplat asta,ar fi bine să rămânem prieteni. optimist lucru.
ne întindem până seara la vorbă. deşi rămăsesem doar amici,asemeni unor copii de 2 ani ce făceau pacturi,începea să apară din nou acea scânteie. bum.

seara se încheie frumos şi parcă nimic nu se întâmplase. mă roagă să îl las să mă conducă. sunt de acord. plăteşte el cafelele pe care le băuse şi ceaiul meu.
plecăm din cafenea.
pe drum vorbim şi mă ia de mână. nu ştiu cum să reacţionez. decid că e mai bine să zâmbesc şi să o las aşa.
ajungem în faţa blocului. îmi iau rămas-bun. îi sărut obrajii.
îmi zâmbeşte cald.
urc în apartament. mă duc pe balcon şi încep să meditez...


"el e Ryan şi uite că,poate totuşi..."